Psiholog Adina Demian - Cabinet Individual de Consiliere Psihologică si Psihoterapie

Ochii vorbesc în locul tău


Ochii noştri dau indicii puternice asupra modului in care gândim. Aşa cum NLP+ul susţine cu succes, fiecare mişcare a ochilor indică o gândire vizuală,
aspecte pe care dacă le cunoaştem ne-ar aduce o mai bună desluşire a „celuilalt”, fie că e partenerul de viaţă, şeful, copilul nostru sau poate partenerul de afaceri.
Cu alte cuvinte, ori de câte ori vei purta o discuţie cu cineva şi îi vei urmări îndeaproape mişcările ochilor vei şti de acum in acolo că, dacă ochii sunt:
În stânga sus (stânga interlocutorului)- partenerul tău e în contact cu o Amintire vizuală.

Partenerul tău de discuţie îşi aminteşte imagini pe care le-a mai văzut cândva, de exemplu: chipul iubitei/iubitului, al colegului afurisit de la muncă, al unui profesor sau ultimul loc în care a fost în vacanţa de vara ce tocmai a trecut, ce a făcut aseară.
Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii amintindu-ţi: Ce culoare a bluzei avea şeful(şefa )tău/ta ieri? Câte ferestre are sufrageria bunicilor?
În dreapta sus (dreapta interlocutorului)- partenerul tău de discuţie e în contact cu o Construcţie vizuală, astfel: el construieşte o imagine pe care nu a mai văzut-o, de exemplu îşi imaginează o vacanţa în Dubai (loc în care nu a fost niciodată până acum), sau poate îşi imaginează casa lui redecorată sau are viziunea propriei afaceri bănoase

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii imaginându-ți: Cum crezi că ai arăta cu 3 capete? Sau cu 1 singur fir de păr?
Dacă cineva îţi povesteşte o serie de evenimente privind constant în partea dreaptă sus, ai motive serioase să crezi că inventează sau fabulează. (aceste mişcări ale ochilor sunt în plan inconştient) Atenţie deci, îndrăgostiţilor la mişcarea ochilor partenerilor voştri în timp ce vă povestesc ce au făcut astăzi
Aţintiţi înainte, lipsiţi de concentrare - partenerul tău de discuţie e în contact cu Vizualizarea.

Poţi şti dacă este vorba de o imagine amintită sau de una construită din felul în care acesta îşi distribuie greutatea corpului, astfel: este o imagine amintită, trăită deja dacă greutatea corpului este distribuită pe partea stângă respectiv este o imagine construită, în cazul în care greutatea corpului este distribuită pe partea dreaptă. (Ai o bună imagine asupra distribuirii greutăţii corpului atât dacă partenerul e în picioare cât şi dacă este aşezat. În picioare, observi piciorul pe care se sprijină mai mult iar când el este aşezat, observi înclinarea trunchiului)
În stânga lateral (stânga interlocutorului) - partenerul tău e în contact cu o Amintire auditivă. Aşadar, partenerul tău de conversaţie e în contact poate cu melodia preferată sau cu vocea mamei sau a iubitei/iubitului sau cu intonaţia vocii unui prieten.

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii amintindu-ţi: Care a fost primul lucru pe care ţi l-a spus şeful tău astăzi? Ce sunet din natură îţi place?

În dreapta lateral (dreapta interlocutorului) - partenerul tău e în contact cu o Construcţie Auditivă, adică, el atunci creează un sunet pe care nu l-a mai auzit, de exemplu vocea unei persoane care ţipă (când el până atunci nu a auzit-o nici măcar ridicând tonul).

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii imaginându-ți: Ce i-ai răspunde unui câine care tocmai te-a întrebat unde mergi? Cum va suna vocea iubitului tău când va avea 99 de ani?
În stânga jos (stânga interlocutorului) - partenerul tău e în contact cu propriul Dialog interior, se află în strânsă legătură cu paleta de cuvinte pe care şi le spune în sinea lui, sau îşi pune întrebări în gând.

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii gândindu-te: De exemplu, la ce vrea acest blog să-ţi transmită?


În dreapta jos (dreapta interlocutorului)- partenerul tău e în contact cu Sentimentele şi emoţiile exterioare. Fiecare din noi priveşte astfel atunci când suntem încercaţi de sentimente şi de emoţii, cum ar fi, spre exemplu aflarea veştii că urmează sa fi concediat.

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii gândindu-te la : Ce senzaţie ai când stai în cada plină de apă caldă?

Aceste corespondenţe sunt valabile pentru 90-95% din oameni. La restul direcţia de accesare e inversă. Acest rest e format de către majoritatea stângacilor şi a persoanelor ambidextre.

Cu siguranţă, după ce ai experimentat aceste corespondenţe, vei putea afla cu mai mare uşurinţă în ce stare se află interlocutorul şi prin ce canal va ajunge mesajul tău la el.

Vă doresc succes în citirea ochilor celuilalt, pentru o comunicare cât mai eficientă!

Google

Persoane interesate

Directory of Psychology Blogs Clicky Web Analytics Blog Directory - photarium Psiholog,autocunoastere,consiliere,dezvoltare,intelegere,iubire,cuplu,cunoastere,evolutie,armonie, Acceptare,beneficii,bucurie,compromis,dorinte,dezamagire,depresie,dragoste,energie,fericire,frustrare, intelepciune,implinire,jumatate,maturitate,mit,optimism,partener,pereche,psihologie,psihoterapeut,reprimare,satisfactie,similar,singur,singuratate,stima,suflet,terapeut,terapie,tristete Scouter for Psiho Chat-ul Tau Health Top Blogs Blog Directory Development and Growth Blogs - Blog Catalog Blog Directory Health blogs
GWW.ro - Director Web Gratuit Statistici web          Blog  Director web blogarama - the blog directory

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP