Psiholog Adina Demian - Cabinet Individual de Consiliere Psihologică si Psihoterapie

Mitul Iubirii nr. 3: Partenerul perfect va şti cum să mă atingă…



La fel ca şi în Mitul nr. 1, amintesc faptul că, societatea în care noi ne trezim în fiecare dimineaţă, propagă din plin nişte prejudecăţi, pe care noi le îmbrăţişăm fără să le verificăm înainte
. Astfel, acestui mit i se potriveşte
imaginea fantasmagorică, în care, în momentul în care-ţi întâlneşti „sufletul pereche”, vei şti, după felul în care te atinge şi îţi valorizează sexualitatea. Pornind de la această imagine oarecum deformată social, intrăm în relaţiile noastre amoroase, aşteptându-ne să experimentăm în primele noastre contacte sexuale o „ stare de extaz”, „să simţim cum ne topim în braţele partenerului”, „să ştie unde şi cum să mă atingă ca să mă determine să tremur de plăcere”, „ să mă facă să nu mai ştiu de mine”..etc. Avem aceste aşteptări de la partener pur şi simplu; iar dacă el nu intuieşte din start ce ne aşteptăm noi ca el să descopere şi să cunoască instantaneu la corpul nostru, suntem profund dezamăgiţi. Nu ne imaginăm că, poate, dacă i-am comunica partenerului ce ne place şi cum ne place, chiar ar avea potenţial să devină partenerul perfect pentru noi. Am învăţa să ne facem plăcere reciproc şi nu am mai întâmpina frustrări sexuale. Cu alte cuvinte, personal, vă sugerez, SĂ COMUNICAŢI! Să-i comunicaţi partenerului plăcerile voastre sexuale şi să dezbateţi fanteziile pe care le aveţi..poate veţi avea surpriza să fie chiar entuziasmat că îl lăsaţi să vă descopere şi să vă cunoască cu ajutorul vostru! Cândva, am aflat, că foarte multe cupluri, cu toate că sunt de ani şi chiar de zeci de ani împreună, trăiesc aceeaşi experienţă sexuală ( de cele mai multe ori, experienţa constă în tradiţionala „poziţie a misionarului”), pe care o utilizează de fiecare dată în timpul actului amoros :-( . De ce credeţi că se întâmplă acest eveniment? Pentru că oamenii nu-şi doresc varietate sexuală? Sau pentru că oamenii nu au fantezii? Sau poate pentru că partenerilor le place la nebunie să facă amor în aceeaşi poziţie 20 de ani? Hmmm…Eu aş spune că, acest fenomen se produce pentru că, partenerilor le e teamă să-şi comunice şi să-şi împărtăşească gândurile despre sexualitate şi tind să minimizeze actul în sine şi să-i dea o importanţă mult prea mică pentru ceea ce de fapt el reprezintă. DE CE? Răspunsul e simplu: „ Mi-e teamă să-i spun iubitului meu că aş vrea să mă atingă în felul asta când facem dragoste, pentru că, el poate să se gândească că eu nu sunt mulţumită de el până acum” sau „Dacă-i spun asta, el se va gândi că mie îmi place, pentru că am experimentat deja cu un altul”, sau „Mi-e jenă să-i spun iubitei mele să stea aşa, pentru că , mă va crede bădăran, necioplit, obsedat…”….dar oare cum e, dacă şi partenera ta se abţine din a-ţi împărtăşi dorinţele ei ascunse de teamă ca tu să nu o crezi uşuratică, obraznică, frivolă..etc? Păi…poate fi…indezirabil…de nedeorit din punct de vedere al faptului că, voi, amândoi aveţi dorinţe, fantezii, curiozităţi, nevoie de varietate şi nu reuşiţi să vă satisfaceţi nevoile reciproc…din cauza unor temeri, care, de cele mai multe ori sunt nerealiste. Astfel, staţi fiecare în colţişorul din mintea lui şi cu toate că, vă doriţi experienţele, nu le puneţi în practică poate din teamă, jenă, aşteptând ca, poate, celălalt într-o zi îşi va da seama ce doriţi, sau, în cel mai rău caz, vei întâlni un partener sexual ocazional căruia să-i spui dintr-un foc ce îţi doreşti ( doar ştii aşa de bine ce-ţi doreşti, de atâtea ori te-ai gândit la asta ;-) ..) şi cu care să ai o noapte de vis, fiind convins că partenerul nu ţi-ar putea –o oferi :-( ( Da, poate nu ţi-a oferit-o, nu pentru că nu e partenerul perfect, ci pentru că nu cunoaşte dorinţele tale …)DE CE? Pentru că, nu i le-ai comunicat niciodată, te-ai aşteptat ca el, ca un partener perfect pentru tine, să se fi născut în cunoştinţă de cauză..doar asta e menirea lui de partener perfect…să îţi citească plăcerile şi gândurile, nu? Nu cred ! …eu aş spune că menirea lui e să contribuie cât poate el, la construirea relaţiei , inclusiv a relaţiei sexuale şi asta, se poate face cu ajutorul transmiterii de informaţii şi a împărtăşirii acestora între cei doi parteneri ☺ Poate părea dificil iniţial să fii chiar şi din punct de vedere intim deschis cu partenerul tău, dar în fond, cine spune că o relaţie amoroasă complexă, completă şi sănătoasă pentru ambii membrii ai cuplului e floare la ureche? Uneori e mai simplu să stai şi să aştepţi ca celălalt să te facă să simţi, ca celălalt să te determine să …, ca celălalt să te-ţi trezească senzaţia de… şi să crezi în miturile dragostei, decât să faci eforturi să le dai la o parte şi să priveşti în spatele lor…ca să vezi ce frumos şi trainic se construieşte o relaţie armonioasă cu ajutorul şi dedicarea ambelor părţi.Eu ştiu însă că tu, care ai ajuns să parcurgi aceste rânduri până la sfârşit , eşti dornic să priveşti în spatele miturilor şi mai mult de atât, eşti tentat să vezi cum s-ar modifica relaţia ta, dacă ai avea deschiderea în a-i comunica destins şi încrezător partenerului dorinţele tale sexuale ascunse şi intime…Mult curaj şi succes îţi doresc, sunt sigură că eşti pe drumul cel bun! ;-)

Google

Persoane interesate

Directory of Psychology Blogs Clicky Web Analytics Blog Directory - photarium Psiholog,autocunoastere,consiliere,dezvoltare,intelegere,iubire,cuplu,cunoastere,evolutie,armonie, Acceptare,beneficii,bucurie,compromis,dorinte,dezamagire,depresie,dragoste,energie,fericire,frustrare, intelepciune,implinire,jumatate,maturitate,mit,optimism,partener,pereche,psihologie,psihoterapeut,reprimare,satisfactie,similar,singur,singuratate,stima,suflet,terapeut,terapie,tristete Scouter for Psiho Chat-ul Tau Health Top Blogs Blog Directory Development and Growth Blogs - Blog Catalog Blog Directory Health blogs
GWW.ro - Director Web Gratuit Statistici web          Blog  Director web blogarama - the blog directory

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP